G.A.S.

Am febră iar. Mama ei de viaţă.

Bass fever mai exact. Iar îl voi schimba. Ce să fac. Îmi pare rău, no.

Urăsc starea asta. O şi iubesc în acelaşi timp.

Sunt un ciudat.

P.S.: dacă te interesează un warwick fretless din 96 sau un music man stingray din 92 lasă-mi mesaj :P

Sunt oameni şi oameni. Dar unii oameni împart experienţe. Se bucură de 2 minute, de o petală, de Happy Hippo, de un cuvant, de un sms. De mărunţişuri aţi zice. Sunt mărunţişuri care fac viaţa plăcută. Femeile vor empatiza cu mine la unison în problema asta.

Pot să ofer, de ce n-aş oferi? Nu mă obligă nimeni. Ştiu eu că pot, pentru că nu mă opreşte nimic. Deci înseamnă că pot. Şi vreau să ofer. Cui merită. Asta e la latitudinea mea evident. De ce n-aş vrea? E o plăcere să oferi, cu atât mai mult cu cât îmi place să împart mărunţişuri.

Sunt mărunţişuri mari.

Road trip

Sinaia e un loc frumos. Are semnal RDS 3G. Dar nu de asta e frumos. În Sinaia clima e plăcută, aerul e curat, relieful e minunat, soarele străluceşte parcă altfel, lumea e ospitalieră, te aşteaptă fete superbe în gară, şi ca să fie toate bune, un bilet de student până acolo e 13.50 lei. De ce n-ar merge cineva la Sinaia în condiţiile astea?

Cu alte cuvinte, am plecat la Sinaia. Right on, Baby!!!

Egocentrism (peste limita rezonabilă), vorbit de dragul de a vorbi, ţâfnă, cerşetorie, nepăsare, incultură, nesimţire, involuţie. Şi nu, nu vorbesc de Bucureşti. Se întâmplă peste tot în România. Inclusiv în minunatul Ardeal, contrar preconcepţiilor mele. Toate acestea întâlnite în ultimele câteva ore, măcar o dată fiecare, ore în care am tras o plimbare Oradea-Cluj şi am zăbovit în gara celui din urmă. Am ajuns la concluzia că unele lucruri nu ţin de Bucureşti-Vest-Sud-Oradea-Buzău sau mai ştiu eu ce. E o chestie generală a românilor să fie mai...dubioşi de felul lor.

Încă sunt în drum spre casă.

Am fost acasă.

Oradea e frumoasă. Un oraş de care să fii mândru. Am coborât în gară şi deja mă lovise un miros plăcut, proaspăt. Bucureştiul nu oferă astfel de senzaţii. Liniştit, îngust, relaxat, curat. Ce mai poţi vrea?

Am ieşit şi în oraş. Nu se întâmpla nimic şi era joi seara. Nu era chiar asa important, pentru că de fapt vroiam să ies cu oameni nu să fac party-ul vieţii mele, însă nimic = nimic.

M-am reobişnuit cu câteva habit-uri de acasă, mă voi dezobişnui din nou de ele în scurt timp, din păcate.

A fost frumos, mi-am dat seama încă o dată ce anume iubesc la oraşul meu, şi ce îmi place la nebunie la Bucureşti.

Mă duc acasă.

Mai găseşti pe youtube câte o chestie care te face să uiţi pentru câteva momente de faptul că societatea umană e plină de rahat. Omul ăsta a făcut ceva deosebit, amuzant, entertaining, gratuit, creativ.. Mai mare ţi-e dragul să vezi lucruri din astea.

Zice azi dimineaţă un prieten "ce face bloggerul meu preferat, nu mai bloggăreşte? aşa rea (sau aşa bună) e viaţa de Bucureşti?".

Acum, în momentul ăsta, e foarte rea, sincer. Probleme inerente proaspăt-mutatului, în care nu are sens să mă bag. Sau aş putea să spun că e foarte bună, iar aici chiar nu mă bag să explic.

Ce să zic? E contrastantă, dacă vrei, viaţa aici. Eu cred că într-un fel e perfectă. Perfectă - pentru că e ceea ce aşteptam, vroiam, speram să fie. Şi mai mult.

My mama don't raise no fool. Toate se rezolvă. Şi cand eşti happy, se rezolvă chiar uşor şi repede.

Viaţa asta. Ne ghidează? O ghidăm noi? Merge(m) de la sine poate.

Astrofizica e oricum incitantă. Astrofizica, muzica şi chimia.