vineri, 29 februarie 2008

Oradea fun

Îmi place karaoke. Am mai zis asta. Karaoke e o chestie unde se adună tot felul de glăsuitori şi îşi dau frâu liber talentelor. E drăguţ, e o ocazie bună să te trezeşti în faţa unui microfon şi să vezi pe bune cum e. În plus, de obicei la karaoke merg oameni care nu ştiu să cânte cine ştie ce, aşa că pretenţiile sunt mici şi atmosfera relaxată. Mai punem o grămadă de tipe, în faţa cărora treaba ta este să faci pe artistul, şi e chiar o seară faină.

Câteodată însă vin persoane care ştiu să cânte de îţi mută capul. La Blue Monday de exemplu. Unde a apărut obiceiul cu karaoke acum o săptămână, timid-timiduţ însă mult mai promiţător după ediţia a doua. Ideea e că toată lumea a cântat bine. Chiar şi cei pe care îi ştiam de la alte cluburi că se descurcă, acum au părut mici amatori. Inclusiv eu, evident.

Să înţeleg ca la Blue Monday va fi pe viitor acel karaoke exclusivist, liga mare a karaokiştilor? Achy breaky heart va fi obsolete, până nu vei cânta un Queen, George Michael sau U2, respectiv un Celine Dion sau Mariah Carey la gagici, nu vei dobândi acceptarea unanimă. Nu sunt rău, adică eu chiar m-am simţit bine. Doar că atmosfera a fost oarecum pretenţioasă, diferită de cea cu care mă obişnuisem în alte locuri.

Din ciclul "my favourites"

joi, 28 februarie 2008

Good morning

În dimineaţa asta am auzit 4 cuvinte după care am aşteptat destul de mult şi cu destui nervi: "jobul e al vostru".

?

Hopa. Care-i baiul, Radu, nu mai ştim cum se face? Did we lose it, a bit? :)

Poate e doar momentul mai nepotrivit, nu? Încerci chestia aia care o încearcă şi alţii, numai că poate nu e chiar pe stilul tău. Relaxează-te şi fă cum crezi tu că e ok să faci, de obicei crezi destul de bine. Lucrurile vin apoi aproape în mod natural.

luni, 25 februarie 2008

S => P

Variantele sunt puţine. Aproape reductibile la 3.

Eu am fost o chestie de moment, ideală în circumstanţele acelea, drăguţă însă nu suficient de drăguţă şi oricum nu în direcţia în care aş fi vrut eu să fiu varianta drăguţă.

El nu mai e ce a fost, eu mă apropii mult mai mult de ceea ce caută, autosugestia îşi face datoria.

Nici eu nici el nu prea avem vreo treabă, sau dimpotrivă, avem aceeaşi treabă, ceea ce într-un final tot că nu avem treabă înseamnă.

Dau o bere cui îmi dă o a patra variantă. Chiar aş fi curios. Pe de altă parte, dau o bere cui îmi spune care din variantele de mai sus e. Pentru confortul meu personal, "ce nu ştii nu te doare" e totuşi o expresie creată de oameni, deci are slăbiciunile sale câteodată.

Monday mornings

Am învăţat o lecţie de viaţă pentru Bucureşti. “Încearcă întotdeauna să eviţi să te afli la mijloc între două părţi”. :) . Are dreptate. E naşpa la mijloc, cu unele excepţii pe care nu le voi explica aici din motive de decenţă.

Am o mulţime de întrebări de tip "de ce" în cap, pe care în lipsa perspectivei aflării unui răspuns prefer să nu le mai enunţ, nu ar aduce nimic bun. Mai bine le ţin şi le rumeg de unul singur.

sâmbătă, 23 februarie 2008

Lunasa

Uite asta n-am mai facut demult, nu v-am arătat o piesă, ceva. Ăştia sunt în momentul de faţă marii favoriţi, au locul lor special în playlistul de winamp. Dau de băut cui îmi spune ce limba e cea în care se vorbeşte la început.

Krok

Un lucru bun acest karaoke de la Klimt.

O chestie naşpa aş zice a fost faptul că a început toată distracţia aproape de ora 00:30, bilă neagră; lumea era foarte plictisită de piesele total penibile de ani 90 incipienţi si nerăbdătoare sa îşi etaleze talentele interpretative. În rest, s-a cântat mult, bine şi prost (în fond am fost noi acolo), sunetul nu cel mai strălucit dar am văzut şi mult mai prost aşa că nu mai comentez. S-a băut suficient deoarece preţurile nu sunt chiar dramatice, voia bună fiind astfel la ea acasă ca de fiecare dată. Aş remarca şi cantitatea industrială de tipe, multe din ele faine rău, Adi ştie, şi la prima vedere - majoritatea dornice. Loc bun de agăţat, aviz doritorilor.

În esenţă un lucru destul de bun acest karaoke de vineri seara la Klimt.

vineri, 22 februarie 2008

Viaţă vs. ...

Oamenii se mint. Mult, des, pe faţă, neruşinat, cu nonşalanţă. Oamenii se mint că iubesc sau că urăsc, se mint că totul e perfect sau că nimic nu e bine, se mint că sunt capabili sau că sunt nişte eşecuri, se mint în toate privinţele. Astea ne sunt mecanismele de adaptare şi/sau autoapărare. Simţim că avem controlul asupra situaţiei, asupra propriei noastre vieţi atunci când o facem. Cât de des auzim "nu pot trăi fără el/ea", "eşti cel mai bun/cea mai bună", "ma urăşte/iubeşte toată lumea", "(nu) sunt în stare" sau "nu mai suport". Sunt toate minciuni. Nu-i adevărată niciuna din afirmaţiile astea. Îi şi demonstrez celui care nu mă crede.

Şi cum ar fi dacă într-o zi nu ne-am mai minţi? Ca un cur. N-ar mai fi pasiune, n-ar mai fi suferinţă, totul s-ar reduce la o grămadă de inşiruiri logice, deducţii - raţionamente - judecăţi, argumente, aproximări si probabilizări, poate ar fi prea static totul. Ţipete, tristeţe, extaz, veselie, anxietate, teamă, poate n-ar mai fi chiar aşa cum le ştim.

Şi totuşi, dacă măcar din când in când..

8:38 a.m.

Poate n-am fost destul de clar, nu m-aş mira.

Ideea e că de multe ori (nu citiţi "de cele mai multe ori", ştiu că e tentant dar nu e cazul) am senzaţia că a fi băiat bun nu e neapărat un avantaj. În ce fel s-ar schimba lucrurile dacă n-aş mai fi?

În altă ordine de idei, am găsit o variantă de a scrie cu diacritice care să nu distrugă complet tastatura, aşa că probabil o voi folosi cu regularitate.

2:48 a.m.

Eu zic ca sunt un baiat bun.

Poate ar trebui sa nu mai fiu.

miercuri, 20 februarie 2008

Consecventa

E un lucru mare, sa fii consecvent. O chestie benefica.

Caut chirie

Inchiriez apartament 2 camere in Bucuresti, decomandat, macar semimobilat, metrou in apropiere, prefer Bucuresti Est (Titan, Dristor etc.), dar intr-un final ieftin, curatel si comfortabil sa fie, ofer max 400 euro.

Cine are/stie? :)

O cu totul alta treaba

Am fost invitatii lui A.G. Weinberger, (primii invitati chiar) in cadrul unui concert al sau desfasurat sub titlul “Interzis FM – muzici care nu se dau la Radio”, practic am cantat cateva din piesele noastre in mijlocul concertului lui A.G., concertele astea avand un rol de promovare a altor artisti care abordeaza blues-ul. Si nu numai.

Experienta a fost deosebita. Am cantat intr-un teatru din Bucuresti elegant si putin excentric, in fata acelui gen de public care sta in scaun linistit si te asculta, si aplauda doar la sfarsit cand ai terminat piesa. Cu totul altceva fata de crasma cu care eram obisnuit. Nivelul la care s-a organizat evenimentul a fost foarte inalt, tratamentul pe care l-am primit a fost unul foarte bun, din orice punct de vedere. Sincer sa fiu m-am simtit parte din ceva foarte frumos si de bun gust.


Adevarul e ca se pot face multe lucruri frumoase cu putina dedicare, o oarecare doza de ajutor, mult interes si o farama de noroc. Si intr-un final, totul depinde de tine, cum imi spunea cineva.


luni, 18 februarie 2008

Cine sunt eu?

O intrebare buna, pe care ne-am pus-o cu totii, sau poate chiar ne-o mai punem, in cautarea identitatii sau a sigurantei, a iubirii ideale sau dumnezeu mai stie In cautarea a ce. Cine sunt eu? Nici dracu nu stie, in afara de mine. Asta e adevarul. Nu exista o reteta, nu exista un raspuns unic si nu exista o definitie clara si concreta, nici macar pentru fiecare in parte, ce mai pentru noi toti.

Sunt ceea ce simt ca sunt, combinat cu ceea ce gandesc ca sunt, combinat cu ceea ce consider etic sa fiu, combinat cu ceea ce arat ca sunt, combinat cu ceea ce sunt, si combinat cu inca o infinitate de lucruri. Sunt un organism care functioneaza de la sine, sunt un sistem nervos electrocutat permanent, sunt un pachetel de senzatii plus perceptii plus emotii plus sentimente plus amintiri plus imaginatii plus trasaturi de personalitate plus latura fiziologica a tuturor acestora plus zahar, condimente si tot ce e dragut.

Asta esti si tu, si toti suntem asta. Si mult mai mult de atat.

Si de ce ne facem atunci probleme, de ce ne pierdem uneori si habar n-avem cine suntem, cand e totul atat de logic si structurat? Pentru ca putem, in linii mari. Si pentru ca asa e natura noastra, a oamenilor. Pentru ca unele evenimente sunt de o simplitate atat de naucitoare incat ne darama complet sistemul, si trebuie sa trecem printr-un moment de redefinire a noastra, in care aflam din nou (oare?) cine suntem si ce insemnam printre restul de 6 miliarde, plus inca cateva milioane de alte specii de lighioane.

Si intr-un final, ma intreb cine sunt eu sa spun cine esti? Cine sunt eu sa explic altora ceea ce doar ei stiu, cine sunt eu sa le dau sfaturi? Oamenii aud explicatiile si sfaturile. Nu le asculta insa, deseori. Oamenii nu se definesc daca nu sunt suficient motivati, cine sunt eu sa iti spun cat esti de motivat? Nu sunt nimeni daca punem asa problema. Si mai bine ca nu sunt nimeni, cel mai bine. In situatia asta nu e loc de regrete, Radu. Viata merge inainte, Radu, nu inapoi.

vineri, 15 februarie 2008

Vineri seara?



Deci piesa asta a inceput asa, cum stateam eu pe cate un forum seara, eram in pat si winamp-ul era pe shuffle, si am avut senzatia aia ca a inceput o poveste. Da, e exact genul de piesa care suna ca o poveste. Trupa (apropo, e o trupa "crestina" se pare) e una din favoritele mele.

In alta ordine de idei, e bine ca tocmai am mancat un mini-tort de inghetata, dar totusi ce dracu fac azi? Am primit o sugestie, si cred ca acolo se va ajunge, ma voi refugia in Blue Monday pentru o noua tura de piese dragute si frumos rearanjate si interpretate.

Sau poate stau acasa. Am terminat sesiunea, acum pot sa fac ce vreau de altfel..

miercuri, 13 februarie 2008

όχι

σήμερα είμαι πολύ απογοητευμένου από τον κόσμο. κανένας κίνδυνος, καμία εμπιστοσύνη στην καρδιά τους. είναι το ι μοναδικό που θεωρεί ότι εάν θέλετε μπορείτε να κινήσετε τα βουνά? δεν θέλω να βλάψω οποιο δήποτε, έτσι δεν θα πω αυτό έξω δυνατό, αλλά ακόμα απογοητεύομαι, όχι από το ένα αλλά από πολλά άνθρωποι. και το μέλλον μου εξαρτάται από αυτό πάρα πολύ με κάποιο τρόπο.

marți, 12 februarie 2008

Noapte buna, Radu

And that's it.

That's my post.

Pur si simplu

Nu. Deloc.

Ce rost are cand nu stii incotro mergi si cand te ascunzi si cand ce e dulce devine amar. Cand risca sa devina din pur si simplu, cum e la baza de altfel, impur si complicat. Cand la fiecare cuvant te gandesti ca poate da dar poate nu. Mai bine ma opresc nu? In fond soarta e darnica si a mai fost, si daca e cazul va mai fi. Presupunand ca traiesc pana la 65 ani, mai am 41 de ani adica peste 15 000 de zile in care sa se schimbe tot asa cum s-a schimbat si ultima data. Dar asa ce rost are?

Daca ma insel, dati-mi una peste ceafa, serios.

duminică, 10 februarie 2008

Din nici un ciclu

Just like that. Am gasit-o si v-o arat.

sâmbătă, 9 februarie 2008

No reason to feel bad, many reasons to feel glad, sad, mad

Concluzie

Dupa cum am mai spus aici, exista trenuri la care intarzii. Unele chiar le pierzi. De exemplu, vrei sa pleci in excursie, undeva foarte tare, Valea Boiului, sau Kilimanjaro, ceva pe acolo. Si prins cu treburi, pierzi vremea pana cand primul tren pe care vroiai sa il iei pleaca. Te gandesti "nici o problema il iau pe urmatorul". Urmatorul e insa a doua zi, iar tu poimaine trebuie sa fii la serviciu, deci maine ar fi cazul deja sa te intorci.
Poate mai bine nu te mai sui dracului in tren, decat sa mergi intr-o incercare nereusita de excursie, desi cine stie, poate te-ai fi distrat si asa, dar nu mai bine stai pana weekendul urmator sau cand o sa fii iarasi mai liber, si faci totul asa cum scrie la carte, cu cort, cu dormit in padure, cu foc si cantat la chitara in jurul lui etc?

Ziua Z

Ar putea aparea in curand, se pare.

Acum sunt putin.... Da. Habar n-am cum. Speriat? De ce as fi. Extaziat? Totusi trebuie sa fiu cu picioarele pe pamant. Nu stiu. Un fel de combinatie intre cele doua.

E un lucru cand iti planifici, chiar si in cele mai generale linii ceva, insa e putin diferit cand esti pus in fata faptului. Take it or leave it.

But i'll take it, why the fuck not.

joi, 7 februarie 2008

In tren

In tren cu ceva rusofoni si inca o tipa. Destinatia e Cluj. Intr-un fel prea aproape fata de ce mi-as fi dorit, dar de ce sa fiu rau, Clujul e totusi un oras frumos.

Astazi orice oras mi s-ar parea frumos, de altfel. Katie Melua a fugit iarasi de langa sotul gelos si ma va insoti probabil pe tot drumul. Alaturi de gandurile mele extatice, pentru ca exista zile si zile, insa de cateva zile exista ZILE. In primul rand insa alaturi de alte ganduri minunate, care sunt de altfel intotdeauna acolo cu mine. Am o companie deosebita in seara aceasta.

Tren. Mi-era dor de el, total neasteptat chiar si pentru mine, pentru ca am senzatia ca tocmai ce m-am dat jos din ultimul. Visez la o cuseta, un pat de sus. Sau un vagon de dormit. Visez la un drum Bucuresti-Oradea-Bucuresti, cu un stop in Blue Monday. Foarte multe din amintirile mele sunt legate de trenuri, am petrecut se pare o gramada de timp in ele. Gari, persoane, vagoane, discutii, evenimente, maratoane de peste 1000 km; tot felul de amintiri.

Astazi filosofia ia o pauza. Astazi ceea ce e in sufletul meu nu se discuta pe blog.

miercuri, 6 februarie 2008

Zile

Sunt zile si zile. Si sunt ZILE.

Cam atat. Azi am examen, nu-s productiv, si oricum am spus ce vroiam sa spun.

De acum, dumnezeu cu mila. Si nu ma refer la Jovovic.

marți, 5 februarie 2008

Din ciclul "cover care suna mai bine ca originalul"

Cunoasteti genul de piesa, nu sunt multe, dar si care sunt, te dau pe spate.

luni, 4 februarie 2008

Katie

Asa o cheama pe prietena mea cea mai noua. Melua. Katie Melua. E un nume frumos.

E o minunatie de femeie. Un sir de evenimente ne-a adus mai aproape unul de celalalt. De atunci petrecem mult timp impreuna. Dimineti, seri, bucurii, tristeti - ca un cuplu adevarat. Ea canta, ca si mine, insa e mult mai priceputa, Katie e profesionista, eu sunt doar un amator. Imi place enorm sa o privesc si sa o ascult cum canta. E atat de sincera si atat de finuta. Si imi spune tot timpul lucruri care ajung in inima mea in locuri pe care nu le-as fi intuit vreodata. Sinceritatea si simplitatea cu care spune lucrurilor pe nume ma dau gata de fiecare data.

O iubesc pe Katie. Dragostea mea insa nu e din aceea de care credeti, e o altfel de dragoste. As putea vorbi despre asta, daca insa as sti ce sa spun. Ceea ce nu e e cazul sincer. Eu totusi o iubesc, asa, in felul meu. Ea nu stie, insa nici nu cred ca trebuie sa stie, si chiar daca ar sti, nu cred ca ar vrea neaparat lucrul acesta. Si nu ma deranjeaza pentru ca relatia noastra e una speciala, care nu depinde de astfel de lucruri. In esenta, ea imi ofera ceea ce eu am nevoie in diferite momente, iar eu ii ofer recunostinta mea.

Katie imi povesteste. Tot timpul, imi spune despre baietii care ii plac - cei timizi din cate am inteles, imi spune despre dragoste, imi spune despre deceptie, despre intrebarile si framantarile ei, despre biciclete, despre calatoria omului pe luna, despre stele, despre blues si despre cate si mai cate. Si eu o ascult fascinat, iubind-o in felul meu inocent si pur. Si iau povestile ei, si le privesc in felul meu, si le compar cu lucruri din viata mea, si imi dau seama ca prietena mea Katie e o minunatie de femeie care mai are si dreptate in tot ceea ce spune, si asta ma face sa ma simt mai bine, pentru ca stiu ca e de acord cu mine in multe privinte.

Relatia noastra se va sfarsi la un moment dat, stiu asta. Nu mi-e teama, nu va fi dureros, pentru ca avem o relatie care e speciala, deosebita de alte relatii, si asta va fi valabil si atunci. Acum ea e femeia care ma face sa vad lucrurile simplu si in culori vii, indiferent ca este sau nu asa. Va veni momentul in care nu voi mai avea nevoie de cantecele ei si voi fi nevoit sa ma despart intr-un fel de ea, insa sigur o voi mai intalni si mai tarziu, si o voi mai asculta povestindu-mi cu vocea ei minunata cate in luna si in stele.

Semifinal

Unele lucruri care trebuie spuse nu pot fi spuse.

Insa intr-un final, in versiunea buna a mersului lucrurilor, ele sunt spuse totusi. Si e mai bine asa. "Intr-un final" e doar o expresie, in realitate nu e vorba de nici un final. Sunt de fapt noi inceputuri, noi orizonturi, noi perspective asupra lucrurilor, pentru ca nu-i asa, lucrurile care nu pot fi spuse sunt probabil si suficient de importante astfel incat sa se schimbe ceva atunci cand sunt exprimate.

Viata e placuta pentru ca ne ofera atat aproximativ o infinitate de evenimente, cat si o infinitate (de data asta absoluta) de moduri de a le percepe. Si pana la urma a fi fericit nu inseamna tocmai a percepe latura pozitiva a fiecarui eveniment? Ba chiar a vedea latura pozitiva a laturii negative a fiecarui eveniment? A, nu, nu e usor cateodata, daca ar fi, am avea toti orgasme multiple toata ziua si n-am mai avea bloguri.

Bat campii. Probabil mi se va intrerupe convorbirea. E o gluma, n-aveati cum sa stiti, ignorati-o.

Pana la urma, vreau ca toata lumea sa fie fericita.

sâmbătă, 2 februarie 2008

Train of thoughts

Da, asa merg lucrurile. Unele lucruri care pot fi spuse nu trebuie spuse, iar altele care trebuie spuse nu pot fi spuse. Cel putin nu cand e nevoie.

----

Pentru ca viata e, contrar tuturor asteptarilor, plina de situatii neprevazute, atat bune cat si mai putin bune. Nu mi s-a parut corect sa spun rele. Si pana la urma nu ramane decat sa apreciem fiecare clipa. Pe cele placute sa ne bucuram ca le avem, iar din cele neplacute sa luam partea buna si sa invatam.

----

O gramada de lucruri scapa controlului nostru absolut, oricat de putin ne convine noua. E mai benefic, mai util, mai adaptativ sa ne obisnuim cu ideea asta intr-un fel. Nu de tot, pentru ca am risca sa devenim pasivi, neimplicati. Cum am mai putea atunci sa iubim la nebunie sau sa uram cu toata fiinta sau sa ne dedicam in totalitate unui scop - sau sa fim oameni mai exact.

----

Unele trenuri nu le luam la timp. Cand ne hotaram sa facem totusi excursia, deja sunt multe bilete date, nu mai putem alege vagonul de cuseta cu patul de sus pe care il doream cu ardoare, si avem de ales intre a ne da jos si a renunta la calatorie sau a ramane in compartimentul ramas liber de la clasa a doua, in speranta ca una din statiile urmatoare va fi destinatia unei persoane de la cuseta, care sa fi avut patul de sus.

----

Eu vreau ca azi sa fie 1 mai. Are cineva o solutie viabila?

vineri, 1 februarie 2008

Gara de Nord

E o destinatie unica.

Am avut sansa de a constientiza acest lucru azi, 1 februarie 2008, din pura intamplare vorbim despre exact aceeasi zi in care a avut loc greva generala a SNCFR.

Cate lucruri se pot face aici. Se poate bea cafea la 5+ lei, se pot manca toate minunatiile de pe lume, poti sa cumperi o gramada de chestii de care nu ai nevoie, poti sa stai cu aurolacii la o poveste si o gura de bronz sau lunar – dupa gust, poti sa te interesezi de trenurile care probabil vor pleca sau probabil nu, poti sa iti muti bagajul de colo colo pentru a permite personalului de curatenie sa isi faca treaba, poti sa stai sa privesti in lungul peronului (peisaj deosebit, cu Grivita pe o parte si Giulesti pe cealalta), poti sa astepti vreo 5 ore dupa intercity-ul Avram Iancu pentru Oradea daca ce trenul cu care vroiai sa pleci la 07:30 se anuleaza in urma unei greve sau ceva similar, sau poti sa te intalnesti cu toti reporterii de la toate televiziunile nationale si sa le faci cu mana ca provincialul naiv celor dragi de acasa.

Ce mai, o gramada de lucruri, noi, fascinante si incitante. Personal sunt tentat sa atribui acest noroc destinului, prietenii stiu de ce.