vineri, 29 februarie 2008

Oradea fun

Îmi place karaoke. Am mai zis asta. Karaoke e o chestie unde se adună tot felul de glăsuitori şi îşi dau frâu liber talentelor. E drăguţ, e o ocazie bună să te trezeşti în faţa unui microfon şi să vezi pe bune cum e. În plus, de obicei la karaoke merg oameni care nu ştiu să cânte cine ştie ce, aşa că pretenţiile sunt mici şi atmosfera relaxată. Mai punem o grămadă de tipe, în faţa cărora treaba ta este să faci pe artistul, şi e chiar o seară faină.

Câteodată însă vin persoane care ştiu să cânte de îţi mută capul. La Blue Monday de exemplu. Unde a apărut obiceiul cu karaoke acum o săptămână, timid-timiduţ însă mult mai promiţător după ediţia a doua. Ideea e că toată lumea a cântat bine. Chiar şi cei pe care îi ştiam de la alte cluburi că se descurcă, acum au părut mici amatori. Inclusiv eu, evident.

Să înţeleg ca la Blue Monday va fi pe viitor acel karaoke exclusivist, liga mare a karaokiştilor? Achy breaky heart va fi obsolete, până nu vei cânta un Queen, George Michael sau U2, respectiv un Celine Dion sau Mariah Carey la gagici, nu vei dobândi acceptarea unanimă. Nu sunt rău, adică eu chiar m-am simţit bine. Doar că atmosfera a fost oarecum pretenţioasă, diferită de cea cu care mă obişnuisem în alte locuri.

Niciun comentariu: