joi, 17 ianuarie 2008

Multi si ciudati

Da, noi. Suntem foarte multi si foarte ciudati. O mare gramada de dubiosi, oamenii astia. Impartaseam ganduri cu cineva recent, si m-am gandit la cum ducem noi dorul unui anume anotimp. In fond, e o chestie naturala, vine - pleaca, tot timpul prin aceeasi perioada, si asta 100% si nu prea se schimba (ma rog). Si noi ii ducem dorul. De ce? Sigur vine inapoi. De ce vara ducem dorul iernii si iarna ducem dorul verii? Mie mi se pare ciudat, cu atat mai mult cu cat de la o varsta incolo timpul pare sa treaca mult mai repede, deci si anotimpul respectiv vine mai repede. Nu mi se pare rau, imatur, penibil, doar putin bizar. Pe de alta parte, penibili suntem cand distrugem acele anotimpuri si toata planeta asta cu manutele noastre, dar e alta discutie in care voi intra cand voi deveni activist greenpeace.

De fapt suntem niste mici pachetele neuronale cu tot felul de raspunsuri nervoase - stimul->reactii chimice->efect etc, noua ne place sa spunem ca sunt emotii, afecte, sentimente. Da, in linii mari suntem niste pachetele de emotii, de "simtaminte" daca e mai corect. Emotii dintre cele mai ciudate, si pentru noi ele inseamna totul. 7 miliarde de gramajoare de emotii ciudate, fiecare considerand in felul sau ca e centrul partii sale de lume, fiecare in simbioza cu alte gramajoare din astea.

Ne facem prea multe probleme. Sunt emotiile noastre de vina, va zic eu. Ne doare cand altii ne dau impresia ca nu le pasa de emotiile noastre. Traim pentru emotiile pe care le cream noi altora si pentru cele care ni le creaza altii noua. Simtim ca lumea colapseaza cand cineva ne tradeaza emotiile, nu-i asa? E aiurea, da. Acum un an am avut un fel de revelatie. Am zis - pentru ce? In fond am o viata infima relativ la aproape orice, poate mai putin relativ la cateva persoane din jurul meu, economic vorbind cat de mult renteaza sa ma chinui sau sa ma las chinuit? Totul depinde in ultima instanta de mine, de cum imi cunosc eu emotiile, de cum mi se las sa se manifeste, sa ma macine sau sa ma imbucure, si nu in ultimul rand, nu de cum se raporteaza altii la mine cat de felul in care percep eu lucrul asta. In fond suntem toti la gramada cumva, tot timpul toata lumea trimite semnale la toata lumea si toata lumea primeste de la toata lumea si acolo vine partea frumoasa, in care fiecare individual in lumea sa personala analizeaza tot dupa cum ii dicteaza lui pachetul de neuroni. Sintetizand, depinde de mine, sau ma rog, de tine de el de ea - de cine primeste si interpreteaza. Si atunci de ce facem in dezavantajul nostru, si suferim, si ne batem capul, si lumea se prabuseste in jurul nostru, si ...

For fucks sake, bat campii deja. Suntem multi si foarte ciudati. Si unici, fiecare in felul nostru. Si foarte ciudati.

3 comentarii:

Anonim spunea...

fain ca suntem:)

Anonim spunea...

io nu mai zic nimic ca iara mi sterge burger commentu

Anonim spunea...

Esti un ciudat! Ciudatule! Ia zi! Ce semnale primesti de la mine? Is semnale ciudate cumva? Is verzi? Is amare? Is aromate? Is suave? Is zgomotoase?
Is ale mele! Da? Semnalele unui om normal!
...ciudatule...