Poate ne place

Unele lucruri in viata asta sunt complicate. Foarte complicate, ne chinuim cu ele, ne straduim sa le dam de capat, gasim ramificatii la randul lor complicate, ne enervam, ne deprimam, luam atitudine, incercam iar sa rezolvam ceva. Reluam ciclul, compulsiv de-a dreptul, de parca am incerca sa ne satisfacem o anumita nevoie obsedanta, o nevoie de a ne complica serile, zilele, situatiile, vietile.

Un individ cu un mare talent in a aprecia oamenii desena la un moment dat o chestie numita ulterior piramida nevoilor, pornea de la cele elementare, fiziologice pana la cele mai complexe, ca autorealizarea etc. Era gresita insa, incompleta mai exact. Nu continea pe niciunde nevoia oamenilor de a se complica, de a vedea mult mai complex si voalat lucrurile simple si evidente.

E o nevoie, sunt 100%. N-are cum sa fie altfel, prea multi oameni o fac prea des si prea cu talent. Nu e o tendinta, nu nu, ne complicam cu indarjire nu doar tindem sa o facem. Nu e nici un hobby pervers, de multe ori suferim, ne stresam, ne enervam, plangem, nicidecum nu experimentam emotiile placute oferite de practicarea unor chestii placute de timp liber.

Intrebati o femeie inselata “ce se petrece, de ce suferi in loc sa faci ceva”, raspunsul e universal si in acelasi timp monumental: “nuu..nu e chiar asa simplu”. Ba da, draga mea, e simplu, o baga in alta iar pe tine te deranjeaza si totusi taci. Bine, acest raspuns e inutil, ba chiar mai mult, strica. Intrebati un barbat nervos “care e problema, te-ai enervat pentru remarca aia stupida a sefului, desi e a 1493-a oara cand o face” – acelasi raspuns “nu e chiar asa simplu, acum a fost altfel”. Nu dude, nu a fost altfel, asa e el si asa se poarta intotdeauna, cu variatiuni pe tema, esenta ramane totusi aceeasi. Iar solutia e aceeasi ca de obicei, simpla si concisa – treci peste sau pleci. Raspuns inutil din nou.

Intrebati-ma pe mine ce am zis inainte de examen – “for fucks sake, examen important, greu, n-am invatat, o sa pic, va fi o tragedie, imi voi rata viitorul, voi suge prin metrouri pentru paine, ce ma fac”. Ei na, e prima data cand esti prastie in viata ta. E mai degraba o meserie pentru tine, dude. Dar da, asa m-am gandit atunci, desi scriu acum articolul asta.

Si pana la urma ce rezolvam. Nervi, stres, lacrimi, nesomn, cearcane, no sex, emtoii, dracu stie, in nici un caz ceva bun. Si ne-o facem chiar cu mana noastra, ca un fel de masturbare trista.

Mai bine am face sex ca iepurii, ar fi mai productiv.

Nu rezolvam nimic. Bush iese iar presedinte, planeta continua sa se incalzeasca si tot felul de prostii persista in a ni se intampla in viata. Iar noi continuam in incapatanarea noastra sa le amplificam si sa ne crapam nervii cu ele, in loc sa trecem adaptativ pe langa ele. Si poate ca intre timp uitam sa traim.